14
Dec
09

Foamea

 
Tinutul avea o tristete aparte.Locurile, desi imi erau straine, propulsau asupra mea un fel de magnetism straniu care m-a facut sa parchez la marginea drumului si sa cobor din masina.In jur era toamna, campii pustii si o multime de copacei  si plopi in zare.Cerul se inchisese intr-un amurg rece, obosit de toamna.Imi parea ca miroase a iarba proaspat cosita, dar aceasta nu era decat o amagire a narilor mele.M-am sprijinit de botul masinii si mi-am aprins o tigara, auzind fragmente din melodiile vechi de la radio.Natura, desi parea moarta in tinuturile acestea, ma facea sa ma opresc din drum si sa mai contemplu vreme lunga asupra tacerii ei.In curand avea sa se intunericeasca.Venirea intunericului m-a fascinat indiferent de anotimp, iar drumetiile sau calatoriile noaptea mi-au alergat mintile pana la ultimele hotare ale imaginatiei.
Croncanitul ciorilor, tacerea mormantala care se infipsese precum niste tarusi in glia subreda m-au facut sa-mi strang pe langa trup haina si sa accelerez  pe soseaua nimanui.Nelinistea se lasase si in sufletul meu.Privind in oglinda retrovizoare, imi parea ca niste capete se ridicau dintre straturile parasite , luand apoi forma unor strigoi care alergau in urma masinii mele.

M-am trezit ca am o farfurie in fata, cu o portocala decojita.Masa era destul de lunga, pentru inca zece persoane.Fiecare scaun era departat putin de masa, ca si cand cineva chiar ar fi stat si m-ar fi privit.Pe masa se mai afla o solnita cu piper si alta cu sare.Si doua cutite.Incaperea in care ma aflam era inalta, atat de inalta incat, uitandu-ma spre tavan la candelabru, am fost ispitita sa cred ca ma aflu intr-o biserica.Incaperea nu avea decat o singura fereastra, la fel de inalta si de inspaimantatoare, in stil gotic.De la masa puteam vedea dealurile din departare si plopii cei rastigniti in straniul amurg.Intorcandu-ma la portocala mea care parea jenata ca mi se infatiseaza decojita, am simtit ca ma pierd in golul farfuriei
simple, fara vreun model.Mainile imi erau asezate pe masa, in stanga si in dreapta farfuriei.Unghiile mele erau murdare, pline de praf si uscate.Atunci mi-am amintit ca motorul se stricase la o bucata din drum si a trebuit sa-i umblu printre intestine.Am simtit un miros de ceapa prajita hoinarind de undeva din alt colt al casei.Un domn cu barba si cu figura de tar rusesc intra in odaie, pasind greoi pe podeaua de lemn, aproape leganandu-se.Ma privi si se aseza in dreptul ferestrei, cu fata catre mine.
-Ai condus bine ?
-Da.
-Drumurile acestea sunt pustii, masina dumitale nu pare a fi intr-o forma buna.Atunci am sarit de pe scaun, amintindu-mi de masina mea, pentru ca nu-mi puteam aminti unde o parcasem.Batranul ma linisti, ghicindu cauza reactiei mele neasteptate.
-Harbul dumitale se afla in curte, n-o fura nimeni.Ia loc ! M-am asezat, zapacita.Batranul era imbracat intr-o uniforma asemanatoare cu cea a unui general.Era un om dur, fara indoiala.Doar ca eu nu il cunosteam.Nu stiam cine este si niciin ce loc ma aflu.
-Va trebui sa iti dau un sfat specific filmelor de groaza de proasta calitate, si anume : sa nu iesi din casa dupa caderea intunericului.Nici macar in curte.Si atunci, m-a pufnit rasul, dar totusi parandu-mi-se firesc sfatul (nu stiu din ce pricina), am intrebat :
-De ce, aveti fantome ? Intrebarea provoca o oarecare neplacere pe chipul “gazdei ” mele.
-Intrebarea dumitale mi se pare deplasata si copilareasca.Nu mai e un sfat, e un ordin.Nu ai ce cauta afara dupacaderea intunericului.Acum, termina-ti portocala si te poftesc in odaia dumitale.Si zicand acestea parasi incaperea,lasandu-ma singura cu portocala.Trebuia sa imi amintesc unde am parcat masina…Si m-am ridicat, ducandu-maspre fereastra.Fereastra dadea in curtea imensa si lugubra, cu mii de sarme de metal intinse peste tot.Imi doream in acel moment ca scopul intrebuintarii lor sa fie strict pentru uscatul rufelor vara.Decorul curtii imi parea inspirat dintr-un film sangeros care prevedea stingerea unei intregi dinastii.Apoi, am vazut oameni alergand.Oameni cu palarii care dadeau buzna pe poarta, afara.Fereastra era mai inalta decat gardul, astfel incat puteam privi si in afara curtii.Un foc de tabara imens se inaltase.Si se auzeau zgomote si tropote de cai.Focul ce mocnea parea un ochi de diavol agitat.M-am intors catre masa, unde am gasit un bilet in care imi era indicat locul unde urma sa dorm. Suindu-ma in pat (locul era un fel de pod subred dar aerisit ) fara sa ma descalt macar, am incercat sa inchid ochii si sa-mi amintesc cine sunt si ce caut in acea casa cu totul straina de memoria mea.Zgomotele se intetisera afara.Tropotele
cailor imi pareau venite din iad, si m-am dus la fereastra odaii mele.O multime oameni dansau in jurul focului, altii erau calare pe cai si alergau in jurul focului.Scancete de vioara izbucneau printre vapaile focului, si chiote si strigate intr-o limba necunoscuta se auzeau …Impiedicandu-ma de cateva ori , am bajbait prin odaie pana am dat de capatul scarilor de lemn, si incet le-am coborat.Inainte sa deschid usa casei, am trantit un obiect de sticla sau de portelan care bineinteles ca s-a  spart,  intrucat, pe intuneric m-am aplecat sa pipai cioburile.Apoi am iesit val – vartej  si m-am oprit intr-un colt exterior al casei,
asteptand sa zaresc vreo lumina la una dintre ferestre.Insa bezna domnea in continuare, si aveam strania senzatie ca cineva totusi s-a trezit si ca se plimba prin casa, in intuneric.M-am uitat dupa masina mea care nu se afla in curte, si , cu inima care mi se urcase in gat, am deschis poarta de fier si am fugit.Ma indreptam catre oamenii veseli care dantuiau in jurul
focului, aveam de gand sa-i intreb cum se poate pleca de-acolo sau daca au drum…Dar intrebarea se transforma intr-un  bulgare de zapada si se topi imediat, caci, apropiindu-ma , un miros nenorocit de cauciuc ars imi sufoca ochii,  si mi-am dat seama , printre scancetele de vioara infernale,  ca masina mea era insasi focul, ca ardea de vie in jurul acelor
oameni – umbra.

05
Dec
09

Bring me a son of a gun

Nu cred ca o sa mai intru prea curand prin aceste hartzoage internautice pentru ca urmeaza sesiunea si printre chestiile muuuuuuuulte care sunt de executat, se afla si examenul la germana.De care ma tem.Germana medievala ne omoara ! Prin urmare, o sa ma cam dau disparuta o vreme … Si imi e rau, foarte rau.Sper sa nu ma internez (porcina nu cred ca e , asta nu vine la oricine ! ) , mizeria asta ma tine de ceva vreme.Dureri de cap, dureri abdominale, ochi umflati si rosii, nas plin cu muci, voce de neanderthal ( depinde de zi, cateodata nu prea am grai ) si o tuse seaca, infecta care ma seaca si ma lesina.Ce sa fie oare este ?! Nu, nu e ma porcina ! si ma dusei la doctor, dar dijeaba … Finally, iti multumesc tie  pentru tot.Pentru ca tu stii ce e in sufletul meu si in mintea mea.

         M-am trezit greu, cu ochii incarcati de plumbul somnului.M-am trantit pe spate, din nou, si mi-am ridicat mana : 09.15.Diminetile sunt ciudate atunci cand alegi tu ora trezirii, cand ai sansa sa alegi intinerariul drumului pana spre facultate / serviciu.Nu te mai inghesui prin autobuze pline de oameni grabiti ca si tine, nu mai tii cont obsesiv de randuiala tacita a ceasului pe care il ai la mana stanga.Era o dimineata in care stiam exact ce am sa fac, ca toate celelalte dimineti, de altfel.Iar mirosul lugubru al iernii ma inviora si ma intrista in acelasi timp, ca un cantec vesel de adio.Printre toti acei oameni eram doar eu si fularul meu care aproape nu ma lasa sa respir si caciula trasa pe cap intr-un stil absolut boschetareste.Pe sub geaca, aveam, desigur, o camasa, pentru ca mediul universitar este un mediu universitar ! Aaaaiureeea ! Ma chinuia in acea dimineata cartea lui Truman Capote  ” In cold blood “.Rascolisem intreaga retzea dupa ea, s-o gasesc in format electronic.Bineinteles ca nu pot citi nimic in format electronic, ochii mei au sincere probleme de captat chestii ba la distanta, ba din cauza monitorului.Cu toate ca era in engleza, ma fortam sa imi indrept gandurile catre gramezile de carti de pe podea, care asteptau ( inca asteapta ) plictisite.Cred ca sunt un om frumos inauntru.Afara … sunt doar un copil.Ajunsesem sa cred ca sunt singura in autobuz, asa aveam senzatia.Eram senina si foarte relaxata, inauntrul meu era o fericire nebanuita, clocotinda.Sigur ca apoi am observat privirile celorlaltor mosi si babe care, la ora 09.45  se plimba brambura prin capitala huiduind tineretul care le cedeaza scaunele.Infatisarea mea poate duce usor catre scenariul unui film prost cu drogati care shed pe jos, rezemati de un perete si-si injecteaza lejer o doza puternica.Poate as putea juca rolul de bad – girl, poate sunt catalogata dupa port drept o golanca sau o haimana, poate mi s-ar potrivi un rol negativ care intr-un final devine pozitiv.Aici voiam sa ajung.Poate e timpul sa ma potolesc o vreme.Sa- ti multumesc cumva.Nu salvez oameni, nu ridic poduri, nu opresc tornade sau cutremure, dar pot fi o eroina.A good girl.Si stiu pentru ca tu stii ca pot.Noi stim.

25
Nov
09

Toamna la bustul gol

Ma trezesc si imi adun blugii aruncati din coltul lor obisnuit, cu un deget incerc sa-mi descalcesc o suvita spanzurata de alta.Imi aprind o tigara si,  la bustul gol, ies pe balcon.Catarama metalica a curelei se izbeste in mod bland de balustrada.E o dimineata tarzie si insorita de noiembrie, iar eu, cu pielea zbarlita imi adun gandurile in rotocoale de fum.Imaginea spatelui meu gol exista.Imaginea unui nud exista, de asemenea.Cineva tocmai s-a trezit, dupa lungi amanari ale ceasului-  alarma.Inca e toamna, inca e frumos, inca e timp.Palmele imi miros a parfum, de parca as fi zdrobit intre ele un balon cu parfum extrem de masculin.Kent, Marlboro, Lucky Strike ? Ce avem azi ? Cateva cafele, o Cola nereusita si cate o tigara dintre cele mentionate mai sus.Si niste figuri frumoase si calde, apoi intoarcerea in lume.Cateodata e musai sa fii vulgar cu tine insuti, ca sa poti apoi sa jonglezi cu starile de spirit, sa le ordoni dupa nivelul injuriilor.Da, injura, injura ca de-aia ai nervi, ca de-aia esti liber.Viata inseamna libertate, libertatea ti-o daruiesti sau ti-o refuzi singur.Te jucai cu energia mea, eu imi intindeam palmele si ti-o pasam inapoi.Iti multumesc tie.Din tot ce am fost eu o data, n-a mai ramas decat o dara de parfum.La fel de masculin.Daca ai o bricheta, e posibil sa renasc si sa ard din nou.Preferabil sa nu ai nici o bricheta.Eu oricum am reinviat demult.Am terminat tigara, deci tre’  sa ma imbrac si sa plec in treaba mea.Toamna la bustul gol, o minunata idee pentru fotografie.Trebuie doar sa am timp.Si am destul, rabdarea insa mi s-a terminat.Strada doarme, copacii sunt si ei la bustul gol, norii sunt goi, cerul e albastru curat.Sunt goala pe jumatate, dar plina inauntru.Hai, fa-mi poza aia si lasa-ma sa ma imbrac.O noua zi in care noi stim ce avem de facut.Sa nu lasam toamna sa astepte atat la bustul gol.

22
Nov
09

20

Azi am implinit 20 de ani.Nu e momentul sa spun ceva.Nu poti masura fericirea sau tristetea prin cateva cuvinte.Nu acum, nu azi.Nu pe 22 noiembrie.

18
Nov
09

Rece

Am o raceala groaznica.Imi vine s-o iau de mana si s-o arunc pe un scaun, in ultima bodega din mahala si sa-i trantesc
in fatza un pahar cu vodca stricata, de aceeasi calitate ca si carciuma.Si sa-i spun, trantindu-i paharul in fatza : “Bea ! “.
Nu ma incalzeste nimic, nici macar caldura fugitiva a brichetei care aprinde tigara.Bine ca nu e vara si sa-mi scoata soarele
ochii.Asa, prefer sa mi-i scot eu insami, desi nu ma cheama Oedip si nu mi-o trag cu mama.Am o multime de foi pe masa
de lucru, o multime de carti deschise, insa nici un chef de lucru, o multime de chistoace in scrumiera galbena de ceramica, o
mare de scrum care pupa chistoacele; ele par niste barci neajutorate.Probabil ca ma voi invarti inca o data ca o cretina
in jurul treburilor si o sa adorm in cele din urma pe mica mea perna.Si va veni dimineata.Ati observat dimineata ? Dimineata
are ceva straniu si erotic, in acelasi timp.E stranie pentru ca nu mai avorteaza soarele pe cer ca-n zilele de vara si nici nu mai
insista cu cantatul cocosilor.Cocosii nu canta toamna.Cel putin astia din vecini, daca nu cumva au nevoie de viagra ca sa cante.
Dimineata e erotica pentru ca nu stii niciodata cum te surprinde.Pune-ti patura in cap, orice ai face sau oriunde te-ai afla.
Iti va fi mai usor sa suporti restul zilei.Domnule Noiembrie, cine sun eu ? Nu ca as avea o problema existentiala, dar am
senzatia ca nici eu nu stiu cine sunt.Tu cine zici ca sunt ? Mi se spune ca-s un suflet trist..Bineinteles ca sunt, chiar
cred ca m-am nascut trista, cu un zambet fortat pe bot.Nu plangeam, doar ma fortam sa le zambesc medicilor si celor care
m-au adus pe lume.Apoi, am intins mainile catre mama, dar cu o mutra la fel de acra.Iar acum tin tigara asta in mana si
toate din jurul meu mi se par un sir netrebnic de efemeritati menite sa-mi linga ranile sau sa-mi sporeasca entuziasmul.
Dom’ne , deci …. nasol.Foarte nasol.Mai devreme parca eram solista unei trupe de black, cam atat ma ducea vocea.
Acu’ am bagat niste ceai de tei (ah ! teiul lu’ Eminescu, direct in intestinele mele ! ) si cred ca ma voi invarti inca o ora
in jurul hartzoagelor.Pentru ca nu exista nici o cale de iesire in afara de asta.Pentru ca psihicul uman e mult prea slab si
cauta refugiu in orice.Ma intorc la raceala mea.Luati-o cum vreti, ramane aceeasi forma in final.

15
Nov
09

(ne)Intoarceri

Candva, plecarile din Bucuresti, fie ele si de scurta durata , imi pareau a fi propice pentru pauze de gandire sau pur si simplu odihna.Astazi, de exemplu,  schimbandu-mi pozitia picioarelor pe scaun din autocarul cu care tocmai ma intorceam, mi-am dat seama ca nu ajung nicaieri.Adica nici macar nu reiau punctul 0 al existentei mele. Si ceea ce ma intriga si mai tare este marsul funebru al Toamnei.Isi taraste lunga-i rochie peste paduri si munti, dealuri, intreaga natura ii tine trena, iar noi,  sufletele moarte,  o privim asa,  intimidate si neputincioase  cum arunca firmituri de ceatza in noi.Nu ma pricep sa descriu peisaje, in general nu ma pricep cu descriptivul, dar pot sa spun ca mi-as fi dorit sa ma arunc in paturile de frunze aramii si galbene si sa alerg printre copaci, prin vaile inguste ale caror casute la fel de mici raspandeau in aer un miros evlavios de lemne proaspat arse.Si atunci, si mai ciudat, mi-am adus aminte de povestile bunicului legate de acele zone. Erau legende menite sa ne sperie, pe noi, nepotii, si sa ne faca sa ne impingem unii in altii sub patura mare si grea.Iar acum, dupa atata vreme, imi dau seama ca timpul devalorifica lucrurile.Imi pun speranta ca macar niscaiva chef de citit sa am, si sa nu las vrajba Toamnei sa ma izoleze de mine insami.Nulla vestigia retrorsum.Imi pare nespus de rau pentru faptul ca singurul port aproape de Bucuresti este in Constanta.Loc in care ma indoiesc ca as putea ajunge acum.M-as duce doar pentru cateva ore sa privesc marea din port;  imi plac porturile si locurile in care marea este la acelasi nivel cu omul.Apoi m-as intoarce inaintea de caderea serii, si nu pentru ca ma tem de intuneric, ci pentru ca imi place mult prea mult intunericul ca sa-l pot refuza :) Dar cine stie, cu mainile in buzunar poate voi da o fuga pana in Tomis, de dragul copilariei demult apuse.

13
Nov
09

01 : 02 a.m.

Prea apatica ca sa lucrez, fara chef de citit si tulburata de unele ganduri, mi-am trantit cateva haine in rucsac apoi
l-am aruncat intr-un colt al camerei.O s-o sterg doua zile din oras, o sa ma ascund printre dealuri si nimeni n-o sa ma stie.
M-am invartit cel putin cateva ore in jurul biroului incercand sa notez cate ceva crezand in tot acest timp ca imi este bine.
Nu, nu mi-e bine, nici rau …. Mi-e cumva.Ceea ce mi se pare curios este faptul ca aud cum curge o apa, printre niste pietre
de munte …. Ii aud zbuciumul care se loveste de bolovani, ii simt gheata in plamani.Nu sunt decat o muritoare, pana la
urma de ce nu m-as urca in primul camion cu mancare pentru pisici si m-as indrepta catre nicaieri ? Unde ? Nu stiu.Oriunde,
doar sa nu cunosc pe nimeni.Sunt tanara.Imi simt energia, vitalitatea, forta cum imi alearga prin vene, simt cum fiecare
strop de sudoare se scurge lent pe tample sub parul blond crescut naprasnic, cum fiecare ochi al meu cuprinde in irisul sau
fiecare zgomot de frunza, cum urechile mele elfice inchid in timpane geamatul Toamnei.Domnule Noiembrie, iar mi-ati tras
teapa ! Pana si pantalonii imi parasesc incet – incet oasele soldurilor si imi atarna greu, atat de greu incat simt nevoia sa ma
asez pe jos.Cel mai bine ma simt stand pe jos, desculta .Nu simt nevoia de socializare, de discutii grave sau de
periat in stil cimpanzeic.Da, domnule Noiembrie, stiu ca si tu murmuri “Ederlezi” ….
 Am baut vreo patru cafele si abia am citit cate ceva pe scarile facultatii ….Situatia mea este mov spre negru, as spune ca
sunt un cerc trigonometric si ca din clipa in clipa totul se rasuceste la cate 90 de grade directie nicaieri.Mi-am dat seama
apoi ca inca n-am uitat sa desenez schema unei lampi cu mercur invatata in liceu.Unele lucruri nu se uita, raman
infipte puternic in creier sau in suflet si n-ai ce sa mai faci.Nu mai am loc.Ori patul meu e mult prea mic ori picioarele mele
s-au lungit.Nu stiu decat ca pot sa iert.Sunt destul de bolnava ca sa port ranchiuna cuiva.Furia sau ranchiuna imi consuma
din timp si din energie, iar rabdare am destula cat sa ard incet, cu flacara mica.
Am de facut o prezentare la Petrarca ….. Laura, fata draga, de ce spulberasi sufletul bietului om ?! Nu tu, sarmana de tine,
bolnava fiind, ai lasat deoparte dragostea bardului tau si ai ales asteptarea valului negru.Laura nu trebuia sa moara.
Si eu am insomnii in continuare.Hai ederlezi,  domnule Noiembrie !

P.S : Titlul este o pura intamplare ca finalul a avut loc la ora mai sus – numita.Initial am vrut sa-i dau alt titlu.01: 02 a.m insa e perfect.

07
Nov
09

Morrison’ s poetry

 

     Queen of swords

 

She is edgy, a cruel blade

she laughs with fierce eyes

I have  seen her smoke and enjoy

while she shouted and cried.

 

Female of pain

your deadly wounds

a trap for my child heart

broken down.

 

Asps entangled in the hair

nipples of barbed wire

teeth of rusted  metal

the lips of  a snare.

 

Voice of  a deaf  wheeze

mask of  sweetness and poison

horsewoman of betrayals

lady of  lie .

 

You have bagged and devoured me

tearing to pieces my rebellious spirit

an empty and  tired body remains

incapable of  feeling again.

 

 

 

Vivendo la mia vita

 

Il mio tempo e un ascensore di nebbia

che sale verso un tetto estremo

verso un domani

che mi aspetta indifferente.

 

Il panorama delle mie nostalgie

lo specttacolo del mio stato di grazia

visioni senza vertigini

negli occhi della memoria.

 

Asaaaa.Ambele poezii de mai sus au fost compuse de Jim Morrison.Pentru astia care nu stiti cine fu dumnealui, aflati ca a fost solistul trupei The Doors.Si a scris si poezii, niste poezii care  pe mine m-au cam impresionat.Surpriza a fost imensa cand am dat peste carticica asta in editie bilingva,  engleza si italiana.Mi  se pare ca in italiana suna mult mai profund,  asa-i ? :)

 

morrison

 

07
Nov
09

Pasare de noapte

2.15 a.m .Acu ‘ am inceput postul, sa vedem cat timp imi ia pana il si termin.Parol, ca nu trisez ! Pe masura ce imbatranesc , cu atat insomniile pun stapanire pe firavul meu trup de ghiocel obosit.” No, e de la psihic ” , mi se zice.De la psihic ? Da’ ce, curge insomnia pe vreo tzava asa din creier ? Am nevoie de vreo doua – trei galeti de somn.Nu de peshte, desi peshtele e foarte bun.Io vreau somn.M-am saturat de starea asta de deplorabila de veghe,  sa ma tot foiesc in pat de pe-o parte pe alta ( noroc ca dorm pe o canapea inghesuita,  eu inghesuita.Nu canapeaua  ).Dom’ne, ceva se petrece cu noiembrie asta, ca zau daca mai poti dormi linistit la tine-n barlog.Adica nu poti sa stai si tu tolanit ca omu’, cu o muzica in surdina, mai deschizi o carte, mai te freci la oul stang, te mai uiti in oglinda si observi ca tre ‘ sa te mai tunzi …Chestii de-astea.Ei bine, nu.Noiembrie e la geam.Incep sa cred ca are ceva cu mine personal, scepticii ar spune ca mi-am uitat pastilele.Ete io zic ca mi-am pierdut linistea.Bun asa ?Bun, bun.Nimic de ingrijorat, mi-o recapat eu inapoi :)

Mi-au venit tot felul de idei in legatura cu amaratu’  asta de blog.Si nu, nu mor daca nu ma citeste nimeni, asa cum o sa imi lansez excrementele linistita in wc in continuare, ca nu-mi pasa cine intra aici si cine nu !Aaa.Iar daca nu-ti place pentru ca nu e blog porno sau mai stiu eu ce, nu mai intra tati.Nu te obliga nimeni sa intri aici.Nu merg pe sistemul “Pick me, pick me ! ” gen cat mai multe commenturi, cat mai mare “audienta” , sa zic,  sau ce dracu’  se foloseste in domeniul asta de blog.Ce fac io aici ?Iaca ma joc.Ma joc cum vreau si cum ma pricep.Scriu.Mie mi-e sila de astia care strambati din nas si spuneti  ” Ce ba, ai si tu blog ? Pai io aveam blog printre primii acu’  hat – hat ! ” Da.Asa, si  ?  Aveai blog, da’ macar stiai ce gura ma-tii scrii ?! Blog are oricine, intr-adevar.Dar nu oricine scrie pe blog.Nu oricine pastreaza un blog.Nu conteaza daca ai vizitatori sau nu.Conteaza ca tu scrii , mintea ta comunica cu tine constant.Si nu, nu poti refuza oferta :)

P.S : Simt miros de sesiune.

P.S 2 : Inchei postul la 2.43 a.m.Prea putin timp.Hai guttenacht !

 

05
Nov
09

Balada de noiembrie

124878624_b5f688b8df

 

Se-ntampla adeseori sa simti in viata

Ca esti al nimanui.

Ai vrea sa ceri un sfat sau o povata,

Ai vrea, dar nu stii cui.

E greu s-adormi cand nimeni nu-i cu tine,

Greu e sa te si trezesti….. “

 

Astfel se auzea intr-una din mahalalele Bucurestiului ,   intr-o ploioasa si  otravitoare zi de noiembrie.Glasul era usurel soptit, bland, versurile pareau spuse mai degraba in joaca,  precum o ghicitoare.Se auzira niste pasi grabiti, apoi un tanar cu plete lungi si blonde  se  ivi din umbra unui camion cu mancare pentru pisici parcat aiurea.La lumina felinarului, tanarul era palid.Tenul sau, cu cearcane si cu o barba crescuta naprasnic, era de ceara.Ochii lui, spasmatici, iesiti din orbite,  ochi albastri si blanzi, iubeau intunericul.Incepuse sa urasca lumina.Mainile lui erau inghetate, murdare, cu unghii rotunde si negre, in picioare nu purta decat o pereche de bocanci.Vesmintele lui erau o camasa albastra, in patratele, murdara si rupta pe alocuri, iar pantalonii erau de general, cu dunga in lateral, spre exterior.Nu avea nume.Avea doar glas pe acel frig menit sa soarba suflarea din fiecare fiinta.Straduta mica si inghesuita era pustie,  ploaia isi scursese durerile in burlanul ce sapase o mica rigola.Tanarul se sprijini de peretele umed si mort, si se opri din cantat.

-  Iata, s-aude sonata lunii, a lui Beethoven ! si isi roti privirea asupra caselor ce se inaltau in umbra felinarului.Mi-am dorit sa cant la pian, dar au zis ca am degete scurte si mici…  oare cine canta la ora asta Sonata Lunii ? Ah, sarmane suflete al meu – zicand aceastea isi arunca privirile in interiorul camasii -  cum te chinui tu acolo, singurel ! Si apuca camasa cu ambele maini si astepta pana tesatura pocni la prima smucitura.Apoi isi baga mainile in buzunar, si se plimba de-a lungul zidului, cu un umar lipit de caramida.Vezi tu,  domnule Noiembrie,  mi-ai adus numa’ nenorociri !Da…. numa’  nenorociri.Nu-mi mai simt sufletul.Bine, multi spun ca sufletul nu se face simtit decat atunci cand doare, abia cand doare simti ca nu esti gol pe dinauntru .Apoi isi scoase o tigara si cu tigara intre degete arata asa, in gol, catre nicaieri.

-Da, da, tu ! Mi-ai adus crucea si m-ai poftit sa ma sui pe ea..eventual sa-mi bat si cuiele singur.Este o insalatorie, domnule Noiembrie ! Stii tu ce se zbate in pieptul meu trist ? Stii tu care-s durerile vesnicului meu blestem ? Stii tu care -s ranile mele, vesnicele mele rani ?! Nu stii ! Si cum nu stii problema, nu imi poti spune nici solutia.Stiam atat de multe povesti intr-o perioada, incat le-am uitat .Nu-mi mai aduc aminte nimic din zilele mele insorite.. Stii ce facea Ahile cand era trist ? Canta ! Eu scriu, si cant, si imi construiesc caramizi pentru a sustine cumva ruinele cutremurului toamnei tale ! Domnule Noiembrie,  sunt doar un muritor…

Si zicand acestea dupa ce arunca tigara o lua la goana printre ruinele vechii strazi, iar de prin catacombe ecoul murmura :

“ Singur pe drum, singur pe drum,

Caci drumul mi-e prietenul cel mai bun,

Zi de zi, tot pe drum, nopti la rand,

Nici nu stiu pana unde sau cand …. “