Tinutul avea o tristete aparte.Locurile, desi imi erau straine, propulsau asupra mea un fel de magnetism straniu care m-a facut sa parchez la marginea drumului si sa cobor din masina.In jur era toamna, campii pustii si o multime de copacei si plopi in zare.Cerul se inchisese intr-un amurg rece, obosit de toamna.Imi parea ca miroase a iarba proaspat cosita, dar aceasta nu era decat o amagire a narilor mele.M-am sprijinit de botul masinii si mi-am aprins o tigara, auzind fragmente din melodiile vechi de la radio.Natura, desi parea moarta in tinuturile acestea, ma facea sa ma opresc din drum si sa mai contemplu vreme lunga asupra tacerii ei.In curand avea sa se intunericeasca.Venirea intunericului m-a fascinat indiferent de anotimp, iar drumetiile sau calatoriile noaptea mi-au alergat mintile pana la ultimele hotare ale imaginatiei.
Croncanitul ciorilor, tacerea mormantala care se infipsese precum niste tarusi in glia subreda m-au facut sa-mi strang pe langa trup haina si sa accelerez pe soseaua nimanui.Nelinistea se lasase si in sufletul meu.Privind in oglinda retrovizoare, imi parea ca niste capete se ridicau dintre straturile parasite , luand apoi forma unor strigoi care alergau in urma masinii mele.
M-am trezit ca am o farfurie in fata, cu o portocala decojita.Masa era destul de lunga, pentru inca zece persoane.Fiecare scaun era departat putin de masa, ca si cand cineva chiar ar fi stat si m-ar fi privit.Pe masa se mai afla o solnita cu piper si alta cu sare.Si doua cutite.Incaperea in care ma aflam era inalta, atat de inalta incat, uitandu-ma spre tavan la candelabru, am fost ispitita sa cred ca ma aflu intr-o biserica.Incaperea nu avea decat o singura fereastra, la fel de inalta si de inspaimantatoare, in stil gotic.De la masa puteam vedea dealurile din departare si plopii cei rastigniti in straniul amurg.Intorcandu-ma la portocala mea care parea jenata ca mi se infatiseaza decojita, am simtit ca ma pierd in golul farfuriei
simple, fara vreun model.Mainile imi erau asezate pe masa, in stanga si in dreapta farfuriei.Unghiile mele erau murdare, pline de praf si uscate.Atunci mi-am amintit ca motorul se stricase la o bucata din drum si a trebuit sa-i umblu printre intestine.Am simtit un miros de ceapa prajita hoinarind de undeva din alt colt al casei.Un domn cu barba si cu figura de tar rusesc intra in odaie, pasind greoi pe podeaua de lemn, aproape leganandu-se.Ma privi si se aseza in dreptul ferestrei, cu fata catre mine.
-Ai condus bine ?
-Da.
-Drumurile acestea sunt pustii, masina dumitale nu pare a fi intr-o forma buna.Atunci am sarit de pe scaun, amintindu-mi de masina mea, pentru ca nu-mi puteam aminti unde o parcasem.Batranul ma linisti, ghicindu cauza reactiei mele neasteptate.
-Harbul dumitale se afla in curte, n-o fura nimeni.Ia loc ! M-am asezat, zapacita.Batranul era imbracat intr-o uniforma asemanatoare cu cea a unui general.Era un om dur, fara indoiala.Doar ca eu nu il cunosteam.Nu stiam cine este si niciin ce loc ma aflu.
-Va trebui sa iti dau un sfat specific filmelor de groaza de proasta calitate, si anume : sa nu iesi din casa dupa caderea intunericului.Nici macar in curte.Si atunci, m-a pufnit rasul, dar totusi parandu-mi-se firesc sfatul (nu stiu din ce pricina), am intrebat :
-De ce, aveti fantome ? Intrebarea provoca o oarecare neplacere pe chipul “gazdei ” mele.
-Intrebarea dumitale mi se pare deplasata si copilareasca.Nu mai e un sfat, e un ordin.Nu ai ce cauta afara dupacaderea intunericului.Acum, termina-ti portocala si te poftesc in odaia dumitale.Si zicand acestea parasi incaperea,lasandu-ma singura cu portocala.Trebuia sa imi amintesc unde am parcat masina…Si m-am ridicat, ducandu-maspre fereastra.Fereastra dadea in curtea imensa si lugubra, cu mii de sarme de metal intinse peste tot.Imi doream in acel moment ca scopul intrebuintarii lor sa fie strict pentru uscatul rufelor vara.Decorul curtii imi parea inspirat dintr-un film sangeros care prevedea stingerea unei intregi dinastii.Apoi, am vazut oameni alergand.Oameni cu palarii care dadeau buzna pe poarta, afara.Fereastra era mai inalta decat gardul, astfel incat puteam privi si in afara curtii.Un foc de tabara imens se inaltase.Si se auzeau zgomote si tropote de cai.Focul ce mocnea parea un ochi de diavol agitat.M-am intors catre masa, unde am gasit un bilet in care imi era indicat locul unde urma sa dorm. Suindu-ma in pat (locul era un fel de pod subred dar aerisit ) fara sa ma descalt macar, am incercat sa inchid ochii si sa-mi amintesc cine sunt si ce caut in acea casa cu totul straina de memoria mea.Zgomotele se intetisera afara.Tropotele
cailor imi pareau venite din iad, si m-am dus la fereastra odaii mele.O multime oameni dansau in jurul focului, altii erau calare pe cai si alergau in jurul focului.Scancete de vioara izbucneau printre vapaile focului, si chiote si strigate intr-o limba necunoscuta se auzeau …Impiedicandu-ma de cateva ori , am bajbait prin odaie pana am dat de capatul scarilor de lemn, si incet le-am coborat.Inainte sa deschid usa casei, am trantit un obiect de sticla sau de portelan care bineinteles ca s-a spart, intrucat, pe intuneric m-am aplecat sa pipai cioburile.Apoi am iesit val – vartej si m-am oprit intr-un colt exterior al casei,
asteptand sa zaresc vreo lumina la una dintre ferestre.Insa bezna domnea in continuare, si aveam strania senzatie ca cineva totusi s-a trezit si ca se plimba prin casa, in intuneric.M-am uitat dupa masina mea care nu se afla in curte, si , cu inima care mi se urcase in gat, am deschis poarta de fier si am fugit.Ma indreptam catre oamenii veseli care dantuiau in jurul
focului, aveam de gand sa-i intreb cum se poate pleca de-acolo sau daca au drum…Dar intrebarea se transforma intr-un bulgare de zapada si se topi imediat, caci, apropiindu-ma , un miros nenorocit de cauciuc ars imi sufoca ochii, si mi-am dat seama , printre scancetele de vioara infernale, ca masina mea era insasi focul, ca ardea de vie in jurul acelor
oameni – umbra.
Dar cine stie, cu mainile in buzunar poate voi da o fuga pana in Tomis, de dragul copilariei demult apuse.
